Având în vedere nevoia uriașă de creșe la nivelul municipiului, Primăria Constanța continuă să caute variante pentru a răspunde nevoilor cât mai multor mame.
Astfel, Direcția Generală de Asistență Socială Constanța anunță că închiriază spații cu suprafața construită cuprinsă între 350 – 600 metri pătrați în cartierele Coiciu, Tomis 2, Tomis 3, Abator sau Casa de Cultură. Imobilul trebuie să fie branșat la utilități și să aibă curte îngrădită pentru siguranța celor mici.
Ofertele vor fi transmise la sediul DGAS din strada Unirii nr. 104.
Această variantă vine să rezolve rapid problema diminuării locurilor din creșe, în condițiile în care trei dintre acestea sunt în proces de reabilitare cu fonduri europene. Amintim că administrația locală a făcut demersuri pentru ca alte trei creșe să fie construite cu fonduri din bugetul local și de la Compania Națională de Investiții.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Echipa „Tomis 9” a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, coordonată de profesorul Ion Băraru, a trecut de preselecția celei de-a noua ediții a concursului CanSat, organizat de Agenția Spațială Europeană (ESA) și participă […]
Aproape două mii de imobile din comuna Ghindărești, județul Constanța, au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Rezultatele lucrărilor de cadastru general au fost afișate atât la sediul Căminului Cultural Ghindărești, cât și pe […]
Traficul rutier va fi îngreunat joi, pe bulevardul Tomis, în zona Macul Roșu, din cauza unor lucrări RAJA pentru remedierea unei avarii. Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu […]
Be the first to comment