Primăria Constanța anunță începerea lucrărilor de recondiționare a carosabilului pe bulevardul Mamaia, tronsonul cuprins între strada Ion Rațiu și strada Zorelelor

Bulevardul Mamaia, FOTO Primăria Constanța

Primăria Constanța anunță începerea lucrărilor de recondiționare a carosabilului pe bulevardul Mamaia, tronsonul cuprins între strada Ion Rațiu și strada Zorelelor și a atenționat că se vor înregistra restricții rutiere.

“De marți noapte, echipele Confort Urban vor interveni cu utilaje de decopertare a  carosabilului pe bulevardul Mamaia, tronsonul cuprins între strada Ion Rațiu și strada Zorelelor, pe sensul de mers spre Delfinariu. Lucrările vor continua toată săptămâna, astfel încât circulația autovehiculelor va fi restricționată parțial, în perioada 16.04.2024-19.04.2024, în intervalul orar 21:00-06:00, doar pe sensul de mers dinspre strada Ion Rațiu spre Delfinariu.

Lucrările se vor desfășura noaptea, pentru a reduce disconfortul produs de prezența utilajelor și a nu se crea blocaje în trafic pe timpul zilei.

Ca alternativă, recomandăm conducătorilor auto  care vin dinspre strada Ion Rațiu către strada Zorelelor să efectueze virajul la dreapta, pe strada Ion Rațiu, apoi la stânga, pe strada Unirii.

În timpul zilei, se lucrează la reabilitarea trotuarelor. Se înlocuiesc bordurile, sunt montate pavele moderne, se construiesc casetele pentru spații verzi în care vor fi plantați arbori la toamnă.

A fost reconfigurat și scuarul median, urmând să se construiască și pistele pentru biciclete.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări” – Primăria Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*