Foc de artificii în miezul zilei, la Constanța FOTO: Primăria Constanța
Sute de artiști, zeci de evenimente deosebite și mii de oameni care se vor bucura de spectacole de lumini, culoare şi sunet, pentru că focuri de artificii impresionante vor aprinde cerul Constanței pe 15 august.
„Primul show de artificii va fi la ora 13.00, atunci când, pentru șapte minute, toți cei prezenți în Portul Tomis vor asista la o reprezentație inedită, o noutate pentru mulți dintre noi”, au anunțat reprezentanții Primăriei Constanța.
Cel de-al doilea foc de artificii al zilei va dura nouă minute și va avea loc în timpul spectacolului-eveniment, Ave Maria. Efectele pirotehnice vor fi sincronizate cu muzica înălțătoare a Corului Madrigal. Concertul va fi organizat de la ora 21.00, pe faleza Cazinoului din Constanța, în zona grupului statuar Mihai Eminescu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un constănțean este cercetat de polițiști după ce a vândut cocaină în lunile aprilie și mai. Potrivit IPJ Constanța, polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor […]
Voturile sunt numărate pentru a cincea oară la Costinești doarece se înregistrează un echilibru strâns între candidatul PSD și cel al PNL la primărie. La această a cincea numărătoare asistă în calitate de observator și […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa Sud-Agigea, 520 articole pentru copii (jucării de pluș și gentuțe) și 980 baterii externe, în valoare de aproximativ 250.000 lei, susceptibile a […]
Be the first to comment