Primăria a transformat terenul recuperat în Portul Tomis într-o parcare cu 267 de locuri

Parcarea amenajată în Portul Tomis. FOTO Primăria Constanța

Terenul retrocedat ilegal și recuperat de municipalitate în zona portului turistic Tomis a fost transformat într-o parcare publică, cu peste 260 de locuri, ce poate fi utilizată de toți cei care tranzitează această zonă.

Potrivit reprezentanților instituției, tarifele de parcare sunt stabilite în conformitate cu HCL nr. 123/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța. Sunt disponibile 267 de locuri de parcare, dintre care 10 sunt rezervate persoanelor cu dizabilități.

Platforma parcajului a fost reamenajată pe o suprafață de aproximativ 7.000 mp. Porțiunea de parcare inundată a fost stabilizată prin turnarea mai multor straturi de piatră iar suprafața carosabilă a fost recondiționată prin așternerea a două straturi de asfalt, binder și uzură. Au fost aplicate marcajele rutiere.

Totodată, sursele citate precizează că se reconfigurează zonele rezidențiale pentru ca spațiul urban să fie utilizat cât mai eficient, iar o nouă parcare este în curs de amenajare pe strada Soveja, în spatele blocului DR 26, în locul garajelor demolate. Suprafața carosabilă este stabilizată, în vederea aplicării asfaltului.

De asemenea, pe aleea Poet Alexandru Gherghel din cartierul Inel II continuă lucrările de refacere a suprafețelor. Se montează bordurile care vor delimita platforma de parcare.

Lucrări similare se desfășoară pe strada Matei Millo, în zona Detașamentului de Pompieri Palas, unde se amenajează noi locuri de parcare în patru zone distincte. Echipele Confort Urban intervin cu utilaje pentru consolidarea terenului eliberat de garaje.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*