Prima ședință ordinară din acest an a Consiliului Local Municipal Medgidia. Toate proiectele de pe ordinea de zi au fost adoptate

16 proiecte de hotărâre, votate în ședință ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia. FOTO cu rol ilustrativ

La Primăria Municipiul Medgidia a avut loc joi, 28 ianuarie, ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia, care a avut pe ordinea de zi 11 proiecte de hotărâre, toate întrunind numărul necesar de voturi pentru a fi admise.

Astfel, la primul punct a fost aprobată acoperirea definitivă din excedentul bugetului local al anilor precedenți a deficitului secțiunii de funcționare în sumă de 1.037.029,59 lei la data de 31 decembrie 2020. Excedentul în sumă de 353.556,89 lei va fi folosit pentru acoperirea golului de casă, aferent secțiunii de funcționare.

La punctul următor s-a aprobat planul de acțiuni și lucrări de interes local ce pot fi prestate de beneficiarii de ajutor social în anul 2021, conform Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, în sensul repartizării orelor de muncă, a evidențelor acestora și a instructajului privind normele de tehnică și securitate persoanelor care prestează lucrări de interes local în vederea beneficierii de ajutorul de stat.

Proiectul de hotărâre numărul șase a vizat organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ de pe raza municipiului Medgidia pentru anul școlar 2021 – 2022. Față de anul precedent nu au fost propuse modificări în organizarea rețelei școlare, în municipiul Medgidia fiind 13 unități de învăţământ cu personalitate juridică.

Proiectul de hotărâre privind actualizarea componenței Comisiei Locale de Ordine Publică, actualizare impusă de schimbarea secretarului general al municipiului, a fost un alt proiect înscris pe ordinea de zi a ședinței de ieri.

De asemenea, consilierii locali au aprobat și proiectul de hotărâre privind completarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Apă-Canal Constanța”, în sensul desfășurării ședințelor Adunării Generale a Asociațiilor prin sisteme multimedia, fără a fi necesară prezența fizică a membrilor, documentele necesare desfășurării ședinței fiind transmise prin serviciul de curierat-poștă sau prin email.

Au mai fost aprobate proiectele de hotărâre care au vizat modificarea unor anexe la procesele de inventarierea a unor imobile, după cum urmează: proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării poziției nr. 167 a Anexei nr. 3 la procesul verbal de inventariere nr. 1466/12.03.2013 aprobat prin H.C.L. nr. 31/2013; proiectul de hotărâre nr. 10 privind aprobarea modificării poziției nr. 170 a Anexei nr. 3 la procesul verbal de inventariere nr. 1466/12.03.2013 aprobat prin H.C.L. nr. 31/2013; proiectul de hotărâre nr. 11 privind aprobarea modificării poziției nr. 216 a Anexei nr. 3 la procesul verbal de inventariere nr. 1466/12.03.2013 aprobat prin H.C.L. nr. 31/2013.

În ședința ordinară a lunii ianuarie, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind contractarea serviciilor juridice de consultanță și împuternicirea primarului să semneze contractul având ca obiect servicii juridice de consultanță dar și proiectul de hotărâre privind contractarea serviciilor juridice de asistență și/sau reprezentare, pentru apărarea intereselor Municipiului Medgidia, ale Primarului Municipiului Medgidia și ale Consiliului Local al Municipiului Medgidia în litigiile existente și viitoare. Aceste proiecte au fost propuse dată fiind complexitatea și varietatea problemelor apărute precum și necesitatea obținerii unor opinii juridice formulate de personal specializat, în vederea apărării patrimoniului și intereselor municipalității.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*