50,88% dintre constănțeni, în secțiile de votare la Alegerile Prezidențiale. Iată rezultatele oficiale și incidentele înregistrate în județul Constanța

Ștampila de vot. FOTO Adrian Boioglu
Ștampila de vot. FOTO Adrian Boioglu

556 Secții de Votare au fost pregătite în Județul Constanța pentru Alegerile Prezidențiale din 2019. Pe listele permanente sunt înscrise 623.193 persoane.

Județul Constanța se numără printre județele fruntașe ca și prezență în secțiile de votare. După ce la primele ore ale dimineții se afla pe podium, pe locul doi, în jurul orei 10.00 a căzut pe locul patru.

Potrivit Biroului Electoral Central, pe primul loc se afla la ora 10.00, județul Ilfov, urmat de Teleorman, Olt și Constanța, aici fiind o prezență de 9,50%, adică 53.379 voturi exprimate.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Constanța, s-au făcut 1851 solicitări pentru urna mobilă în județul Constanța, dintre acestea 350 fiind pentru municipiu.

UPDATE, ora 10.30: Cea mai mare prezență la vot este la Secția 180 – CĂMINUL DE PENSIONARI cu 17,79%, iar la nivel de județ, la Secția de Votare 440 de la GRĂDINIȚA DE COPII din satul Furnica, cu 27,27%.

UPDATE, ora 11.30: Județul Constanța a urcat pe locul 3 în topul prezenței la vot. Procentul actual este de 16,90%. ca număr de votanți, județul Constanța este pe locul 1, cu 105.381 persoane.

UPDATE, ora 14.10: 29,15% dintre votanți au mers deja la urne.

Polițiștii constănțeni au deschis un dosar penal pentru o femeie, de 62 de ani care a încercat să voteze a doua oară la o altă secție de votare de pe raza municipiului Constanta cu vechea carte de identitate, pe care o declarase pierdută.

UPDATE, ora 14.20

În urma apariției în mediul online a unor imagini în care primarul din comuna Dumbrăveni oferea bani unei membre a Secției de Votare, reprezentanții IPJ Constanța a precizat că

„Referitor la imaginile apărute în spațiul public cu privire la un eveniment produs într-o secție de votare din localitatea Furnica, vă comunicăm faptul că ne-am autosesizat și efectuăm verificări cu privire la situația de fapt“.

UPDATE, ora 16.40

Județul Constanța a ajuns pe locul 6 ca și prezență la vot, 39,14% dintre persoanele cu drept de vot exprimându-și opțiunea aici. Din cei 244.469 de alegători care au trecut pragul unei Secții de Vot, 22.547 au fost pe liste suplimentare.

UPDATE, ora 17.07

Reprezentanții IPJ Constanța au precizat că în cazul imaginilor din localitatea Furnica, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor. Urmează a se stabili cu exactitate situația de fapt, precum și existența elementelor constitutive ale infracțiunii.

UPDATE, ora 17.30

Secția de Vot din localitatea Furnica a reușit performanța unei prezențe de 105,45 %, prin votul a 37 de localnici și 21 de alegători pe lista suplimentară.

Și la Universitatea Ovidius, la Secția de Vot 193 s-a înregistrat un procent mare, de 104,29 %, datorită numărului mare de studenți care au votat aici. Pe ultimul loc este Secția de Vot 241 din Medgidia, unde au votat 231 de persoane, dintre care 8 pe lista suplimentară, pe listele permanente fiind înregistrați 1466 votanți

UPDATE, ora 18.05

45,74% dintre alegători au mes deja la urne în județul Constanța. După ora 18.00 au apărut și primele secții unde procentul a depășit 100% datorită votanților de pe listele suplimentare. La o secție din satul Furnica și la Universitatea Ovidius procentele au fost de 105, respectiv 110%.

Prezența în municipiul Constanța a fost de 49,69%.

UPDATE, ora 20.05

50,11% este procentul de vot din județul Constanța, ceea ce ne clasează pe locul 8, după Argeș și Olt, în Ilfov înregistrându-se cel mai mare procentaj, de 61,73%.

În ceea ce privește numărul de persoane care au votat, acesta este de 312.587 alegători, poziționând Constanța pe locul patru al numărului de votanți înregistrați.

UPDATE, ora 20.50

Reprezentanții IPJ Constanța au precizat că au fost de sesizări privind nereguli cu privire la acțiunea de votare, întocmindu-se trei dosare penale.

La ora 17.15 Poliția municipiului Medgidia a fost sesizată cu privire la faptul că o persoana ar fi încercat să își fotografieze buletinul de vot în timp ce se afla în incinta cabinei de votare din secția nr. 263.

În urma verificărilor s-a stabilit că cele sesizate se confirmă. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violarea confidențialității votului. Surse apropiate anchetei spun că femeia în cauză dorea să aibă o amintire din această zi.

UPDATE, ora 21.00

La ora 21.00, ora închiderii urnelor, Biroul Electoral Central arăta o prezență de  50,88 % în județul Constanța, cu 317.087 votanți, dintre care, aproape 10% – 31.226, pe listele suplimentare.

La nivelul municipiului Constanța a fost o prezență de 55,60 %, cu un total de 145.310 votanți, dintre care 14.198 pe listele suplimentare. Pe listele permanente au fost înscriși 261.322 alegători.

În municipiul Mangalia, a fost o prezență de 52,34 %, cu un total de 17.626 votanți, dintre care 1.799 pe listele suplimentare. Pe listele permanente au fost înscriși 33.670 alegători.

În municipiul Medgidia, a fost o prezență de 41,60 %, cu un total de 15.062 dintre care 771 pe listele suplimentare. Pe listele permanente au fost înscriși 36.206 alegători.

UPDATE, ora 22.00

Un nou dosar penal a fost deschis de polițiștii constănțeni în localitatea Ciobanu pe numele unei persoane care este cercetată pentru coruperea alegătorilor. Dosarul vine ca urmare a sesizării depuse de conducerea PNL Constanța.

În această sesizare era prezentat faptul că primarul Tudorel Gurgu și alți cetățeni “staționează în fața secțiilor de votare 390 și 391 interacționând cu persoanele care merg la vot. Aceasta este o măsură de intimidare a alegătorilor și de influențare a votului prin promisiunea/oferirea de foloase cu scopul determinării alegătorilor de a vota un anumit candidat”, spun reprezentanții PNL. 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*