A doua premieră a stagiunii la Teatrul de Stat Constanţa: DIONYSOS

Afișul pentru Dionysos la Teatrul de Stat Constanța
Afișul pentru Dionysos la Teatrul de Stat Constanța

Teatrul de Stat Constanţa (TSC) vă invită sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 19.00,  la cea de-a doua premieră a stagiunii, „DIONYSOS”, după tragedia „Bacantele” de Euripide, un spectacol realizat în parteneriat cu Teatrul „Vascello” din Roma. Regia este semnată de Daniele Salvo din Italia, costumele sunt create de Daniele Gelsi, iar decorul, de Michele Ciacciofera. Muzica îi aparține lui Marco Podda, iar videoproiecțiile sunt realizate de Aquamicans / Paride Donatelli. Traducerea textului, Anei Maria Afteni.

Din distribuție fac parte Marius Bodochi – Dionysos, Andu Axente – Penteu, Iulian Enache – Cadmos, Dana Trifan Enache – Agave, Alexandru Mereuță – Tiresias, Dorin C. Zachei – primul mesager, Ionuț Alexandru – al doilea mesager, Marian Adochiţei – paznicul. Bacantele sunt interpretate de Georgiana Mazilescu, Maria Lupu, Laura Iordan Adrian, Lana Moscaliuc, Mirela Pană, Cristina Oprean, Turchian Nasurla, Ana Maria Ștefan, Luiza Martinescu, Florina Stănculeț, Georgiana Rusu și Arina Cojocaru.

Avanpremiera spectacolului a avut loc în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional „Miturile cetăţii”, organizat în iunie a.c. de TSC, cu susţinerea Consiliului Judeţean Constanţa şi Primăriei Constanţa.

„Bacantele” este considerată a fi nu numai cea mai bună tragedie scrisă de Euripide, dar una dintre cele mai valoroase scrise vreodată, în antichitate sau modernitate. Se evidenţiază prin faptul că introduce un personaj colectiv, corul bacantelor, iar zeul nu mai este o prezență îndepărtată, ci personajul principal.

Tragedia are ca temă mitul regelui Penteu al Tebei și mamei sale Agave, pedepsiţi de zeul Dionysos pentru că îi neagă calitatea de zeu, pretinzând că mama sa, Semele, nu l-ar fi zămislit cu Zeus, cum pretindea ea, ci cu un om.

Dionysos, văr cu Penteu, vine în Teba pentru a introduce riturile dionisiace în cetate şi a demonstra că este, într-adevăr, fiul lui Zeus. Răzbunarea sa ia proporţii nebuneşti, Penteu ajungînd să fie canibalizat de chiar mama sa, cuprinsă de delirul dionisiac al bacantelor.

Dionysos este în mitologia greacă zeul vegetației, al pomiculturii, al vinului, al extazului și fertilității, denumit la romani Bacchus sau Liber.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*