Precizările RAR cu privire la speculațiile față de mașinile cu ITP expirat

ambuteiaj, trafic aglomerat
Precizările RAR cu privire la ITP-ul expirat. FOTO Catalin Schipor

Registrul Auto Român respinge informațiile difuzate recent în mass-media potrivit cărora RAR și DRPCIV ar dori să introducă o prevedere legală, prin care posesorii de autovehicule care au ITP suspendat sau expirat, respectiv înmatricularea suspendată, să fie pasibili de închisoare prin întocmirea unui dosar penal.

RAR precizează că nu a avut niciodată și nici nu are în vedere o astfel de inițiativă, deoarece normele legale în vigoare prevăd clar că abaterea menționată mai sus reprezintă contravenție sancționată doar prin amendă (ca sancțiune principală) și puncte de penalizare (ca măsură complementară).

Așadar, spre exemplu, în cazul în care un autovehicul este oprit de poliție în trafic și se constată că are ITP expirat, pe lângă sancțiunea principală și cea complementară se dispune și reținerea certificatului de înmatriculare, fapt ce va atrage după sine, începând cu 20 mai 2018 și suspendarea înmatriculării , fără consecințe de natură penală.

Odată ce posesorul autovehiculului se prezintă la stațiile ITP autorizate și obține ITP valabil, se ridică automat și suspendarea dispusă asupra înmatriculării.

Toate aspectele precizate în acest comunicat sunt stipulate în OG Nr. 14/2017 de modificare și completare a OUG 195/2002 privind circulația vehiculelor pe drumurile publice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*