Cazuri de Salmonella typhimurium, confirmate într-o exploatație de păsări din Cumpăna
Un incendiu izbucnit la o hală a fermei de pui de la Corbu a făcut un dezastru economic. Aproape toți puii din clădirea respectivă au fost găsiți decedați.
Alarma s-a dat în jurul orei 3 dimineața, la locul intervenției fiind trimise două echipaje de la Stația Midia a ISU Delta Tulcea. La ajungerea pompierilor la locul solicitării, incendiul era deja stins și nu a mai fost nevoie de intervenția lor. Aceștia au constatat că dintr-o hală de 750 mp au fost afectat așternutul de paie de pe o suprafață de aproximativ 250 mp
Focul a degajat mult fum, iar aproximativ 90% din puii care erau în hală – peste 9000 de capete, au decedat prin asfixiere.
Pompierii au stabilit că sursa producerii incendiului a fost lămpile de iluminat/încălzit din hală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Potrivit meteorologilor, codul galben este valabil în județul Constanța în intervalul orar 15:00-22:00. Specialiștii spun că instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă au intervenit în sprijinul unui cetățean român care căzuse în fluviul Dunărea, în timp ce se afla la pescuit. În seara de 26 aprilie, în […]
În urma unei acțiuni de amploare, polițiștii au descoperit aproape o tonă de pește braconat, plus ustensile și ambarcațiuni folosite la comiterea acestei infracțiuni. La locuința unui constănțean, anchetatorii au găsit cea mai mare parte […]
Be the first to comment