Portuarii ies în stradă. Primul protest împotriva Raportului de Mediu pentru Masterplanului Portului Constanța are loc luni dimineață

Portul Constanța
Portul Constanța

După ce și-au manifestat nemulțumirile la dezbaterea Raportului de Mediu pentru Masterplanului Portului Constanța, sindicaliștii și patronatele au decis să înceapă grevele.

Prima acțiune are loc luni, 15 februarie 2016 între orele 8.00 – 10.00, în fața sediului Agenției pentru Protecția Mediului Constanța.

La protest participă oameni din Federația Națională a Sindicatelor Portuare și reprezentanți ai Organizației “Operatorul Portuar”.

“Comunitatea portuară protestează astfel împotriva emiterii de către Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a avizului de mediu a Master Planului pentru Portul Constanța și solicită totodată refacerea acestui proiect, cu luarea în considerare a tuturor observațiilor de natură economică și socială aduse, a deficiențelor constatate din perspectiva factorilor de mediu, cât și a legislației europene în domeniu”, au precizat organizatorii manifestațiilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*