Pompierii militari constănțeni au avut, în cursul anului trecut, câte o intervenție la fiecare 30 de minute

Pompierii militari constănțeni au avut, în cursul anului trecut, câte o intervenție la fiecare 30 de minute

Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a înregistrat în cursul anului trecut 17.178 de solicitări la evenimente la care au acționat echipajele de intervenție, fie că au fost de stingere sau de prim ajutor calificat, ceea ce a însemnat o medie de 47,06 acțiuni/zi. Cu alte cuvinte, la fiecare aproximativ 30 minute, semnalele acustice ale unei autospeciale s-au făcut auzite pe drumurile din județul Constanța.

Potrivit ISU „Dobrogea”, în perioada analizată, pe timpul intervențiilor, echipajele autospecialelor de stingere cu apă și spumă au reușit să salveze 139 persoane (122 adulți și 17 copii), numărul acestora fiind în scădere față de anul 2019, când au fost salvate 290 persoane (229 adulți și 61 copii). În anul 2020, în județul Constanța au avut loc 465 incendii, în medie 1,27 pe zi (1,30 în anul 2019). Timpul mediu de răspuns realizat de către echipajele de pompieri, la intervenții, în anul 2020, a fost de aproximativ 13 min 46 sec/ intervenție, în creștere față de 13 min 18 sec/ intervenție în anul 2019.

În anul 2020, în județul Constanța au avut loc 403 incendii la vegetație uscată și altele, în scădere față de anul 2019 când s-au înregistrat 594 incendii la vegetație uscată și altele. Timpul mediu de răspuns la incendii realizat de către echipajele de pompieri în anul 2020 a fost de aproximativ 12 min 38 sec/ intervenție, în scădere față de anul 2019, cu 13 min 24 sec/ intervenție.

Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Intervenție a coordonat 48 operațiuni/ intervenții de căutare/ recuperare a unor persoane din mediul acvatic. Din totalul celor 48 intervenții în anul 2020, la 13 intervenții au acționat exclusiv echipajele de scafandri, iar la diferența de 35 intervenții au acționat în cooperare cu subunitățile de intervenție. În timpul misiunilor au fost căutate/ găsite și recuperate din mediul acvatic 14 persoane din totalul celor de 20 de persoane posibil înecate.

În anul 2020, cu preponderență în lunile iunie, iulie și octombrie, când s-au manifestat ploi torențiale pe raza județului Constanța, personalul operativ al unității a acționat la 26 de inundații. Au fost afectate case, anexe gospodărești, fântâni, străzi, producându-se pagube în valoare de 6.000,00 lei. Nu au fost înregistrate victime la inundații.

În anul 2020, echipa pirotehnică a executat 25 de misiuni de asanare a terenurilor de muniție rămasă neexplodată.

În anul 2020 s-au înregistrat 14.933 solicitări SMURD, ceea ce înseamnă o medie de 3,71 solicitări/echipaj.

Programul de voluntariat „Salvator din Pasiune”, demarat în anul 2016, a continuat și în anul 2020, prin recrutarea și pregătirea a 11 voluntari în vederea desfășurării activităților de voluntariat în cadrul ISU „Dobrogea”. În anul 2020, personalul voluntar a participat la 490 intervenții în cadrul subunităților de intervenție, la punctele de prim ajutor amplasate pe litoral pe perioada sezonului estival și la activități de informare preventivă.

„În prezent, în cadrul unității noastre își desfășoară activitatea un număr de 150 de voluntari. Unitatea noastră a încheiat 65 de contracte de voluntariat cu voluntari studenți, în calitate de organizație gazdă și repartizați la unitățile beneficiare: spitale, UPU-SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean”, au precizat reprezentanții instituției.

Anul 2020 a reprezentat și o mare încercare pentru întreaga unitate, în contextul în care trei cadre militare ale unității, printre care și general de brigadă post mortem Daniel Gheorghe Popa, au pierdut lupta cu virusul COVID-19.

„În anul 2020 unitatea noastră și-a îndeplinit cu rezultate bune și foarte bune misiunile încredințate. Acest lucru a fost posibil, în special, datorită unui efort comun. Deși numărul de misiuni a fost mare și ne-am confruntat cu lipsa personalului în structuri vitale, totuși la acest moment de bilanț ne declarăm mulțumiți de realizările anului 2020. Modul responsabil în care ne-am achitat de îndatoriri a contribuit la recunoașterea instituției noastre ca partener de încredere în cadrul structurilor județene și ca factor principal de securitate pentru cetățeni; s-a înțeles că prezența unei subunități de pompieri, în comunitate, constituie un factor de bunăstare pentru cetățeni. Mulțumim, în primul rând, pompierilor, pentru eforturile depuse, mulțumim familiilor acestora pentru susținerea necondiționată și nu în ultimul rând, mulțumim cetățenilor care cred în noi”, au mai transmis sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*