Pompierii constănțeni au intervenit, în 2025, la peste 26.000 de evenimente. Numărul acestora, în scădere comparativ cu 2024

Mașină de pompieri

ISU Constanța informează că în anul 2025, în zona de competență a unității au fost înregistrate 26.171 de evenimente la care au intervenit echipajele operative, atât pentru stingerea incendiilor, cât și pentru acordarea primului ajutor calificat.

Potrivit ISU Constanța, comparativ cu anul 2024, când au fost înregistrate 26.969 de evenimente, se observă o scădere de aproximativ 3%, respectiv 798 de intervenții mai puțin.

În anul 2025, distribuția numerică a evenimentelor se prezintă astfel:

  • 7.349 solicitări la care au intervenit autospecialele de stingere (față de 8.991 în anul 2024), dintre care:
  • 3.490 intervenții la situații de urgență;
  • 708 misiuni de sprijin în situații de urgență;
  • 2.073 misiuni de recunoaștere;
  • 80 acțiuni de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la evenimente publice de amploare;
  • 185 acțiuni „întors din drum”;
  • 532 deplasări fără intervenție;
  • 145 alerte false;
  • 136 exerciții cu forțe și mijloace în teren.
  • 18.822 solicitări la care au acționat autospecialele de descarcerare și ambulanțele SMURD (față de 17.978 în anul 2024), dintre care:
  • 17.924 intervenții la situații de urgență;
  • 203 misiuni de sprijin;
  • 116 acțiuni „întors din drum”;
  • 564 deplasări fără intervenție;
  • 13 alerte false;
  • 2 exerciții cu forțe și mijloace în teren.

Incendii

În anul 2025, în județul Constanța s-au produs 706 incendii, în creștere față de anul 2024, când au fost înregistrate 667, media fiind de 1,93 incendii pe zi.

În urma incendiilor produse, 607 persoane au fost salvate (450 adulți și 157 copii), în creștere semnificativă față de anul 2024, când au fost salvate 223 de persoane. Totodată, s-au înregistrat 19 victime (15 rănite și 4 decedate), în scădere față de anul precedent, când au fost înregistrate 33 de victime.

De asemenea, în anul 2025 au fost înregistrate 875 incendii la vegetație uscată și altele, în creștere față de anii anteriori (590 în 2024, 708 în 2023 și 574 în 2022).

Activitatea de prevenire

Pe parcursul anului 2025 au fost executate 1.395 controale de prevenire a situațiilor de urgență, în scădere cu aproximativ 7% față de anul 2024.

În urma acestor controale au fost constatate 7.679 deficiențe, rezultând o medie de 5,50 deficiențe per control, în creștere față de anul anterior. Dintre acestea, 99% au fost sancționate, fiind aplicate: 1.328 amenzi, în cuantum total de 12.740.402 lei; 6.338 avertismente.

Misiuni de căutare-salvare în mediul acvatic

În anul 2025, în cadrul misiunilor de căutare-salvare în mediul acvatic: au fost salvate 75 de persoane (21 minori și 54 adulți); au fost înregistrate 25 de persoane decedate (1 minor și 24 adulți), rezultând un total de 100 de persoane implicate în astfel de evenimente.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*