Polițistul care a provocat accidentul rutier de pe bulevardul Mamaia soldat cu trei victime și care a fugit apoi, a fost reținut pentru 24 ore. El avea o îmbibaţie alcoolică de 1,47 g/l alcool pur în sânge
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, prin ordonanţa din data de 04 noiembrie 2025 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost pusă în mişcare acţiunea penale faţă de inculpatul Melencu Robert-Vasile, agent de poliţie rutieră în cadrul Biroului Siguranţă Rutieră al Poliţiei Municipiului Constanța, acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și vătămare corporală din culpă, iar la aceeaşi dată a fost reţinut pentru 24 de ore.
„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data 02 noiembrie 2025, în jurul orei 07:00, deşi avea o îmbibaţie alcoolică de 1,47 g/l alcool pur în sânge la prima probă prelevată, inculpatul a condus un autoturism BMW pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, iar la intersecţia sens giratoriu cu strada I.G. Duca, din cauza neacordării de prioritate la schimbarea benzii de deplasare, a intrat în coliziune cu un autoturism Skoda Fabia, condus regulamentar de persoana vătămată L.M. şi le-a provocat acesteia și altor două pasagere leziuni traumatice vindecabile în câte 20-25, 3-4, respectiv 20-25 de zile de îngrijiri medicale. După producerea accidentului inculpatul nu a oprit autoturismul, ci l-a condus în direcția opusă, spre Casa de Cultură a Sindicatelor, părăsind locul accidentului, iar după o distanță de circa 180 m a provocat un alt accident rutier soldat doar cu daune materiale la alte două autovehicule, apoi a plecat pedestru de la locul faptei” – Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Constanţa.

Be the first to comment