Polițiștii locali constănțeni continuă să împartă amenzi de zeci de mii de lei celor care aruncă gunoiul la întâmplare

Polițiștii locali continuă să împartă amenzi celor care aruncă gunoiul la întâmplare. FOTO DGPL Constanța

Contrar tuturor campaniilor de informare derulate de Direcția Generală Poliția Locală, există în continuare multe persoane fizice sau juridice care ignoră cu bună știință prevederile legale în privința gestionării deșeurilor.

Astfel, numai săptămâna trecută, polițiștii locali au aplicat 191 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de 164.450 de lei, după cum urmează:

  • 187 sancțiuni conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 86.450 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice pentru scoaterea gunoiului menajer, în ziua de gunoi dar în alte tipuri de recipiente (saci, cutii, bidoane etc);
  • patru sancțiuni aplicate în conformitate cu prevederile OUG 195/2005, art. 96, în valoare de 78.000 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice, proprietare ale imobilelor nesalubrizate;
  • o sancțiune – avertisment conform OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.

„Pentru a evita sancțiunile, vă rugăm să nu mai aruncați gunoiul pe stradă, să nu mai depozitați sacii menajeri cu deșeuri pe domeniul public sau la colțurile străzilor iar constănțenii care locuiesc la case să scoată gunoiul doar în zilele de colectare stabilite cu operatorul de salubritate și în recipiente speciale”, au transmis reprezentanții DGPL Constanța.

Cetățenii pot semnala orice fapte antisociale la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*