Consumul de alcoo și tutun în incinta SPitalului Județean Constanța au fost sancționate de către polițiștii locali. FOTO DGPL Constanța
În cursul zilei de 3 octombrie, polițiștii locali din cadrul serviciilor operative ale Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat pe raza de competență și au aplicat 196 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 43.335 lei pentru încălcarea normelor legale în vigoare din domenii menționate anterior.
În intervalul orar 14:00 – 17:00, polițiștii locali din cadrul serviciilor de ordine publică ale Direcției Generale Poliția Locală au acționat în continuare în interiorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța, dar și în perimetrul adiacent acestuia. În cadrul acestei activitați au aplicat 20 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.300 lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat marți, 28 martie, amenda de 10.000 de lei pe care Garda de Mediu Constanța a aplicat-o pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din […]
Anul acesta, Qurban Bayram (Sărbătoarea Sacrificiului) se sărbătorește în perioada 21-24 august, fiind unul dintre cele mai importante evenimente religioase cu semnificaţie comemorativă din religia islamică, ce are loc la finalul pelerinajului Haj, organizat la […]
La Carusel Cooltural, spectacolele reîncep joi, 25 august, cu o nouă reprezentaţie a Teatrului de Stat Constanţa. Actorii de la malul mării propun „Scaiul“, de Georges Feydeau. O comedie de replică şi de situaţii, în […]
Be the first to comment