Polițiștii fac anchetă în cazul rezervorului cu gaz îngropat pe plaja din Năvodari

Rezervor de gaz, îngropat pe plaja din Năvodari. FOTO ABADL

Polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați, la data de 9 martie, prin apel 112 cu privire la faptul că, pe o plajă din orașul Năvodari, s-ar simți miros de gaz.

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii deplasați la fața locului au asigurat perimetrul până la finalizarea verificărilor efectuate de către lucrătorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului ar fi fost identificată sursa de proveniență a mirosului, respectiv un rezervor GPL amplasat sub nivelul nisipului.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii cu exactitate a legalității modului de amplasare a rezervorului, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun” – IPJ Constanța.

Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea–Litoral (ABADL), informează că astăzi, în jurul orei 13:00, în timpul lucrărilor de pregătire a plajei pentru sezonul estival, în zona fostei terase Lujo din Năvodari, un utilaj de tip terasier a avariat accidental un rezervor subteran de gaz, cu o capacitate de 2600 litri, îngropat în nisip.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*