Pește descoperit de polițiștii de frontieră. FOTO Garda de Coastă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în urma valorificării unei informații, au descoperit într-un autoturism cantitatea de 245 kilograme de pește proaspăt, specia caras, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative.
În data 07.02.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, în zona localității Hârșova, au efectuat controlul asupra unui autoturism, în care se aflau două persoane, ocazie cu care au descoperit în portbagaj cantitatea de 245 kg de pește proaspăt, specia caras, pentru care nu existau documente justificative.
Întreaga cantitate de pește, în valoare de aproximativ 2000 lei, a fost predată unei societăți comerciale de profil, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de “deținerea şi transportul de pește, fără documente legale”
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Fostul director al Administrației Naționale a Penitenciarelor și al Penitenciarului Poarta Albă, chestorul Claudiu Bejan, a fost găsit mort joi, 3 februarie, într-un hotel din Mamaia. Primele indicii arată că nu sunt suspiciuni cu privire […]
Etapa interjudețeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor private și voluntare pentru situații de urgență s-a încheiat. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanța a organizat, în perioada 20-22 iulie 2022, Concursurile profesionale ale […]
Municipiul Constanța a intrat în carantină de noapte după ce incidența cazurilor de COVID de trecut de 8 la 1.000 de locuitori. Măsura nu se aplică persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală. Incidenţa […]
Be the first to comment