Polițiștii au fost sesizați că trupul neînsuflețit al unui bărbat plutește în Canalul Dunăre – Marea Neagră. Victima nu prezenta urme vizibile de violență
Poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi – Postul de Poliție T.F. Agigea au fost sesizați, a data de 10 mai, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că trupul neînsuflețit al unei persoane plutește în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea.
Potrivit IPJ Constanța, în urma cercetărilor preliminare efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că victima, un bărbat în vârstă de 58 de ani, nu prezenta urme vizibile de violență.
La fața locului a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță, care a confirmat, din păcate, decesul bărbatului.
Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor exacte ale decesului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Traian cu B.P. Hașdeu din localitatea Eforie Nord, echipele RAJA […]
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru săvârșirea […]
Președinte PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a salutat, într-o postare pe pagina personală de Facebook, decizia de eliminare a TVA-ului pentru investițiile din domeniul sănătății și susține că astfel vor fi mai mulți bani pentru […]
Be the first to comment