Polaris a dat startul concursului “10 cu Felicitări pentru colectarea separată”

Polaris a dat startul concursului “10 cu Felicitări pentru colectarea separată”. FOTO Polaris M Holding

Polaris M Holding, alături de Primăria Municipiului Constanța și Școala Gimnazială Nr. 8 Constanța lansează, în perioada 15 – 31 ianuarie 2024, un concurs educațional cu tematică ecologică, ce se va desfășura sub denumirea “10 cu Felicitări pentru colectarea separată”.

Polaris a amplasat o ecoinsulă în curtea Școlii Gimnaziale nr. 8, unde elevii claselor pregătitoare și ai claselor I-IV vor depune, timp de două săptămâni, deșeuri reciclabile din hârtie, carton, plastic și metal. Ecoinsula este prevăzută cu 4 compartimente, două pentru deșeuri de hârtie/carton și două pentru plastic/metal și deține un sistem de monitorizare a gradului de umplere a containerelor.

Ecoinsula cântărește deșeurile și recunoaște clasă care a făcut depunerea prin scanarea unui cod QR. Fiecare doamnă învățătoare va primi câte un card cu care va deschide ecoinsula, iar cardul va fi asociat cu clasa pe care o reprezintă.

Concursul se desfășoară între cele 20 de clase primare, iar clasa care va colecta cea mai mare cantitate de deșeuri va fi recompensată cu o excursie la Destiny Park, București.

Înainte de începerea concursului, o echipa de la Polaris M Holding a făcut instructajul elevilor cu privire la pașii necesari pentru colectarea deșeurilor într-un mod corect, iar la final elevii au primit flyere cu informații despre concurs și procesul de colectare separată.

Obiectivul acestui proiect este de a-i încuraja pe copii, si prin intermediul acestora, și pe părinți, să colecteze separat deșeurile reciclabile și să adopte un comportament responsabil față de mediul înconjurător prin participarea directă la procesul colectării separate. Numai în acest mod putem reintroduce în circuitul de producție o cantitatea cât mai mare de deșeurile reciclabile, astfel diminuându-se cantitatea de deșeuri depozitată la groapa de gunoi.

După finalizarea concursului, ecoinsula va fi mutată la o alta unitatea de învățământ din municipiul Constanța, în concurs fiind cooptate mai multe școli.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*