Reprezentanții CMSN Constanța au anunțat că astăzi, 7 februarie, Planetariu Constanța, care se află în incinta Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, este închis.
Decizia a fost luată pentru remedierea unor probleme tehnice, au precizat reprezentanții instituției.
Începând cu data de 8 februarie, Planetariul va funcționa în program normal:
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Peste 80 de amenzi pentru comerțul ilicit pe plajă sau pe faleză, zeci de nereguli în construcții și zeci de șoferi au fost amendați pentru parcări la voia întâmplării în perioada 29 iulie – 4 […]
La data de 11 decembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 6 percheziții domiciliare la locuințele a trei persoane și […]
Peste 150 de jandarmi ai Grupării Mobile au acționat zilnic în ultima săptămână, în mod independent dar și în sistem integrat cu Poliția, pentru menținerea ordinii publice și asigurarea climatului de ordine și siguranță, în […]
Be the first to comment