
Poliţiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit peste 720.000 de ţigarete nedeclarate, estimate la o valoare de 1.010.000 de lei, ascunse în două autocamioane înmatriculate în Republica Moldova și conduse de către doi cetățeni moldoveni care, potrivit documentelor, ar fi trebuit să transporte obiecte din ceramică.
Potrivit Gărzii de Coastă, în ziua de 03.09.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, județul Constanța, au efectuat controlul asupra a două autocamioane înmatriculate în Republica Moldova, conduse de către doi cetățeni moldoveni, în vârstă de 36 de ani, respectiv 35 de ani, care se deplasau pe ruta Turcia – Republica Moldova.
„Cele două autocamioane aveau aplicate sigiliul vamal al autorităților din Turcia, iar potrivit documentelor, ar fi trebuit să conțină obiecte din ceramică.
Cu toate acestea, în urma unei verificări amănunțite, colegii noștri au constatat urme de intervenție asupra elementelor de închidere a compartimentelor de marfă ale semiremorcilor. Mai exact, șnururile asiguratoare fuseseră desfăcute și ulterior remontate, fără a afecta sigiliile vamale, în scopul de a permite accesul în compartimentele de marfă fără a lăsa urme evidente de manipulare.
La controlul fizic efectuat ulterior, în interiorul acestora au fost descoperite 722.000 de țigarete (36.100 de pachete), estimate la o valoare de 1.010.000 de lei, ascunse printre obiectele de ceramică. O parte dintre țigarete erau netimbrate, iar altele proveneau din Turcia, nefiind declarate la intrarea în țară” – Garda de Coastă.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.
Be the first to comment