Peste 300 de articole pirotehnice comercializate ilegal descoperite de jandarmii constănțeni

Materiale pirotehnice. FOTO IJJ Constanța

În perioada 23.12 – 26.12.2023 jandarmii constănțeni au intensificat activitățile de verificare ale comercianților de materiale pirotehnice de divertisment, care sunt scoase la vânzare preponderent în această perioadă a anului și au identificat două persoane care comercializau articole pirotehnice fără respectarea prevederilor legale.

Astfel au fost identificate la cei doi comercianți peste 300 de  articole pirotehnice care nu erau comercializate conform prevederilor legii 126/1995 (lege care prevede că orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept constituie infracțiune).

Jandarmii au întocmit acte de sesizare pentru toate faptele constatate, urmând ca cercetările să fie continuate de către organele de poliție, abilitate de lege în acest sens.

“Le atragem atenția pe această cale tuturor cetățenilor să cumpere numai articole pirotehnice legale (ale căror caracteristici și clasă sunt stabilite de către normele tehnice din 30 mai 2002 – referitoare la diverse operațiuni, printre care și ”deținerea …. și folosirea materiilor explozive”) și să utilizeze aceste articole conform prevederilor stipulate de lege și conform instrucțiunilor existente pe articolele pirotehnice respective (care, conform legii, trebuie să fie trecute în limba română pe toate articolele pirotehnice comercializate).

Le reamintim tuturor și faptul că, în conformitate cu art. 33 al legii 126/ 27.12.1995, se interzice ”…confecționarea, deținerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operațiune cu materii explozive de către persoanele fizice sau juridice neautorizate” – IJJ Constanța.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*