Peste 1000 de pompieri din 23 de județe, detașați pe litoral în timpul sezonului estival

Șenilată SMURD pe plajă. FOTO Adrian Boioglu
Șenilată SMURD pe plajă. FOTO Adrian Boioglu

Începând cu acest sfârșit de săptămână, peste 1000 de pompieri din 23 de județe ale țării suplimentează efectivele de salvatori de pe litoralul românesc, pe întreaga perioadă a sezonului estival.

Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și tehnicii existente la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate, motociclete SMURD).

Pentru creșterea gradului de siguranță a constănțenilor și a celor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, începând cu acest sfârșit de săptămână, în zonele intens circulate din județul Constanța, au fost operaționalizate 23 de puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:

  • 10 puncte de stingere a incendiilor, încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, în localitățile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Băneasa, Valea Dacilor și Mihail Kogălniceanu/Raja Ovidiu, precum și în stațiunile Mamaia, Techirghiol, Costineşti și Vama Veche;
  • 8 puncte de prim ajutor, dotate cu corturi, ambulanțe, șenilate și motociclete SMURD, în stațiunile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche;
  • 5 puncte de salvare acvatică, încadrate fiecare cu o ambarcațiune, în zonele: Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul turistic Mangalia, Lacul Siutghiol și Lacul Techirghiol.

O atenție deosebită este acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe autostrăzile A2 si A4, astfel că, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situații de urgență (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din județele Călărași, Constanţa, Ialomiţa şi Bucureşti-Ilfov.

În anul 2018, în perioada 15 iunie – 20 septembrie, prin operaționalizarea punctelor de prim-ajutor ale pompierilor, au fost desfășurate 3.380 de misiuni, în urma cărora 3.258 de persoane, aflate în dificultate, au fost asistate medical. din care la corturi un număr de 1117 persoane, iar un număr de 2141 de persoane de echipajele care încadrau ambulanțe SMURD aflate în punctele de prim ajutor. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în staţiunea Costinești, unde pompierii paramedici un intervenit pentru acordarea primului ajutor în 714 situații, urmată de Eforie Nord – 682 situații, Mamaia – 672 situații, Saturn – 491 situații, Vama Veche – 409 situații, Techirghiol – 361 situații și Mamaia Nord – 51 situații.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*