Persoană găsită spânzurată în extravilanul orașului Cernavodă

O persoană a fost găsită spânzurată în extravilanul orașului Cernavodă.

“La data de 9 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați cu privire la faptul că, în extravilanul orașului, a fost găsită o persoană spânzurată.

Astfel, polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă” – IPJ Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*