Percheziții la persoane bănuite de proxenetism în Cernavodă. Acțiunea face parte dintr-o razie DIICOT desfășurată în toată țara

Suspecții au fost arestați preventiv.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat 13 percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de minori și proxenetism. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – 2021, persoanele bănuite ar fi recrutat 7 persoane, minore și majore, pe care le-ar fi adăpostit și le-ar fi determinat să practice prostituția, în orașul Cernavodă.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au fost conduse, în vederea audierii, 10 persoane. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*