Percheziții la Medgidia la persoane care au furat componente ale unor locomotive

Percheziții la Medgidia. FOTO IPJ Constanța

Polițiștii au făcut cinci percheziții la Medgidia, la persoane care au furat componente ale unor locomotive.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 28 februarie, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat cinci percheziții domiciliare la locuințele a trei bărbați, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Perchezițiile au avut loc în municipiul Medgidia.

“Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, la data de 14 februarie, cei trei bărbați, de 26 de ani, 27 de ani, respectiv 34 de ani, ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras piese componente ale unor locomotive.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 30.000 de lei.

Bunurile sustrase ar fi fost, ulterior, valorificate la un centru de fier vechi.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri a căror proveniență nu a putut fi justificată, printre care aproximativ 2.000 de lei, 8 telefoane mobile, mai multe bijuterii și 23 de plăci de gard” – IPJ Constanța.

Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.

La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Fata de persoanele in cauza, procurorul de caz a dispus masura preventiva a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*