Percheziții în Prahova, Ialomița și Constanța, pentru destructurarea unei grupări ce se ocupă cu proxenetism și trafic de minori

FOTO cu rol ilustrativ

Procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au efectuat miercuri, 21 decembrie, șase percheziții domiciliare, pe raza județelor Prahova, Ialomița și Constanța, într-o cauză având ca obiect infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, proxenetism, trafic de minori, act sexual cu un minor și viol.

Potrivit DIICOT, din materialul probator administrat a rezultat faptul că, în cursul anului 2021, membrii grupului care au desfășurat anterior activități infracționale pe linia proxenetismului, fapte pentru care de altfel au fost cercetați și condamnați, au luat rezoluția de a iniția și constitui un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism. În acest scop, au recrutat mai multe tinere, minore, pe care le-au obligat la practicarea prostituției în beneficiul lor patrimonial.

Unul dintre membrii grupului a avut rolul de a racola tinerele, pe care le-a abordat prin intermediul unor rețele de socializare în scopul inducerii acestora în eroare pretinzând că urmărește dezvoltarea unor relații sentimentale cu acestea. Ulterior, acestea au fost determinate să se prostitueze și au fost transportate și cazate în apartamente închiriate în diferite localități din România, situate pe raza județelor Constanța, Ialomița, Buzău, Prahova, Alba, Timiș și Argeș.

În vederea atragerii potențialilor clienți, membrii grupului au postat anunțuri telefonice pe diverse site-uri de internet.

Pentru a menține un control permanent asupra tinerelor, apelurile clienților au fost preluate, la solicitarea traficanților, de către alte femei, care se prostituau în favoarea acestora de mai mult timp.

În ceea ce privește una dintre victime, în vârstă de 15 ani, care a fost răpită de către membrii grupului de la adresa de domiciliu situată în județul Hunedoara, transportată și, ulterior, cazată într-un apartament închiriat pe raza județului Ialomița, au fost exercitate presiuni de natură fizică și psihică – oferirea de băuturi alcoolice, inducerea ideii că activitatea de prostituție este una sigură și că din aceasta se obțin sume mari de bani, loviri repetate, lipsirea de libertate în mod ilegal prin încuierea sa în locuință etc, în vederea determinării ei la practicarea prostituției. În condițiile în care persoana vătămată minoră a refuzat în mod constant să practice prostituția, aceasta a fost violată de către unul dintre traficanți.

În cazul unei alte victime minore, supusă, de asemenea, în mod frecvent unor agresiuni fizice, s-a reținut că aceasta, pentru a-și asigura scăparea, a încercat să fugă din apartamentul unde era obligată să întrețină relații sexuale contra cost prin trecerea dintr-un balcon în altul situat la nivelul superior al clădirii unde era ținută.

La una dintre adresele percheziționate a fost identificată o victimă a traficului de minori, care a fost referită împreună cu fiul său nou-născut reprezentanților DGASPC Constanța în vederea evaluării, consilierii și aplicării măsurilor de protecție specială.

La sediul DIICOT au fost duse la audieri patru persoane cu privire la care există bănuiala rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracțională.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*