Percheziții în Constanța într-un dosar penal de contrabandă cu țigarete cu un prejudiciu de peste 100.000 de lei

Percheziții într-un dosar penal de contrabandă cu țigarete. FOTO IPJ Constanța

Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Constanța, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada mai – august, mai multe persoane ar fi deținut, transportat și comercializat țigarete netimbrate, fără documente de proveniență, cauzând un prejudiciu, prin neplata accizelor, de peste 100.000 de lei.

În urma descinderilor, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, peste 182.000 de țigarete de contrabandă, aproximativ 60.000 de lei, 600 de dolari, 290 de euro și 16 telefoane mobile.

De asemenea, 12 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, un bărbat de 29 de ani fiind reținut sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propuneri corespunzătoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*