Patru persoane plasate sub control judiciar pentru 60 de zile, în urma unui scandal în familie

Opt bărbați reținuți după un scandal dintr-un restaurant din stațiunea Mamaia. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii Secției 2 Constanța au depistat două femei și doi bărbați, bănuiți că, în dimineața zilei de 5 iulie, ar fi agresat o femeie de 42 de ani și pe concubinul acesteia.

Potrivit IPJ Constanța, în urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 35 și 43 de ani, i-ar fi amenințat cu acte de violență și agresat fizic pe cei doi, ar fi distrus obiecte de mobilier și, totodată, ar fi sustras bunuri din locuința acestora, din municipiul Constanța.

„În urma completării formularelor de evaluare a riscului, polițiștii au emis ordine de protecție provizorii împotriva a două dintre persoanele implicate în comiterea faptelor, rude cu părțile vătămate, prin care le este interzis să se apropie de locuința acestora, fiind cercetate pentru violență în familie, violare de domiciliu, distrugere și furt calificat”, au precizat reprezentanți ai IPJ Constanța.

Totodată, în cursul zilei de miercuri, 07 iulie, polițiștii Secției 2 au pus in aplicare două mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate o parte din bunurile sustrase.

În urma probatoriului administrat în cauză, cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, ulterior fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care a dispus față de aceștia măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*