Patru persoane au fost reținute după ce au furat mai multe portofele și au folosit apoi cardurile bancare găsite

Carduri bancare. FOTO Adrian Boioglu
Carduri bancare. FOTO Adrian Boioglu

Polițiști ai Biroului Investigații Criminale Constanța au identificat, în urma cercetărilor efectuate în mai multe dosare penale care privesc săvârșirea infracțiunilor de furt, furt calificat, respectiv tentativă la infracțiunea de tâlhărie, trei femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 26 și 66 de ani, bănuite de comiterea faptelor.

Potrivit IPJ Constanța, din cercetări a reieșit faptul că, în perioada aprilie – iunie 2022, persoanele în cauză au sustras, din posesia a șapte persoane vătămate, portofelele, în care se aflau diferite sume de bani, precum și carduri bancare. Ulterior, aceștia au efectuat mai multe plăți cu cardurile aparținând persoanelor vătămate.

Astfel, cercetările au fost extinse, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, și pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

La data de 3 august, polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară la locuințele persoanelor suspectate de comiterea faptelor, fiind ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie. De asemenea, au fost identificate cele patru persoane, acestea fiind conduse la audieri. În urma administrării probatoriului în cauză, aceștia au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

În cursul zilei de joi, 4 august, persoanele în cauză urmează a fi prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*