FOTO VIDEO Orașul Ovidiu – monitorizat non-stop. Primăria a înființat o firmă, cu dotari de ultimă generație, care se ocupă de protecția localnicilor

Firma de pază pentru siguranța orașului Ovidiu. FOTO CTnews.ro

Primăria Ovidiu și-a făcut firma de pază și protecție și transformă orașul într-o citadela monitorizată video non stop. Firma de pază și securitate se numește Ovi-Protect și are dotări de ultimă oră: agenți, mașini de intervenție, echipamente tehnice și de intervenție și – cel mai important – un dispecerat de monitorizare, dirijare și control de ultimă generație. Comunicațiile sunt de top cu telefoane mobile care au și rol de stație, cu programare de emisie “alertă roșie” pentru fiecare agent și cu senzori de mișcare care controlează camerele de supraveghere video montate pe stâlpii de iluminat stradal.

“Deocamdată sunt 30 de angajați, dar în funcție de necesități, de nevoi, cu siguranță ne vom extinde. Aici nu suntem limitați de lege; până la urmă e o societate comercială, un SRL. Vor colabora cu poliția locală; în cursul zilei de ieri a fost o ședința de Consiliu Local și a fost aprobat acel protocol între Poliția Locală și Ovi-Protect” spune edilul din Ovidiu, George Scupra. 

 Nevoia Primăriei de a înființa o astfel de societate de pază și protecție a orașului vine din limitările impuse de legile naționale. O unitate administrativ teritorială (cum este și orașul Ovidiu, de exemplu) are voie să-și angajeze polițiști locali în proporție de 1 la zece mii de locuitori. Cum Ovidiu are 16 mii de localnici, rezultă că maximum de polițiști locali ce ar putea fi plătiți de la buget, este de 16. Insuficient, spune primarul.

 “Considerăm că pentru orașul nostru, pentru siguranța locuitorilor este insuficient acest număr și de-aici am început să căutăm idei, să dezvoltăm, și-am venit cu această soluție. În primul rând ne propunem să avem siguranță mai mare în școli, în grădinițe, în tot ceea ce-nseamnă centre culturale și instituții publice în general dar și-n locurile noastre publice, gen parcuri și altele” ne-a declarat primarul George Scupra.

Primăria Ovidiu ar fi putut contracta serviciile unei firme de pază și protecție private, însă n-a recurs la această soluție din mai multe motive. Unul foarte evident, de exemplu, este că “străinii” n-ar fi angajat localnici, iar edilii din Ovidiu vor să mai reducă și șomajul în felul acesta. Un al doilea motiv ar fi că îi costă mai puțin dacă își plătesc singuri proprii oameni și achizițiile de tehnică specifică.

“Orice societate privată, cu contract ca să păzească instituiile publice ale orașului nu ar fi venit cu un dispecerat propriu în localitate. Acest dispecerat este inima unei acțiuni de securitate care duce la micșorarea nivelului de infracționalitate în teritoriu. Pe măsură ce ne dezvoltăm vom adauga echipamentele și automobilele necesare. Vom ajunge la minim zece mașini de intervenție în teritoriu iar agenții – o să depășim o sută de oameni. Majoritatea salariaților vor fi din localitatea Ovidiu pentru a veni în sprijinul și reducerea nivelului de șomaj pe localitate” spune George Stăncioiu, directorul firmei Ovi-Protect. 

Dispeceratul despre care vorbește George Stăncioiu, intergreaza toate echipamentele firmei de securitate Ovi-Protect, și arată ca desprins din filmele de acțiune. Sunt monitoare uriașe pe tot peretele, camere de luat vederi activate de senzori de mișcare ce urmăresc siluetele umane pe arterele publice, iar operatorul de servicii comută între diferite imagini și face zoom pe camera folosind un joystick ca-n jocurile video.

Cristian Libu este specialistul pe partea tehnică, a firmei Ovi-Protect și ne-a arătat cum se vor desfășura intervențiile.

“În primul rând se va apela pe numărul scurt de 0241.959; dispecera va prelua apelul și în funcție de problema existentă în teren va redirija apelul. Dacă este de competența Ovi-Protect sau a Poliției Comunitare vor dirija apelul spre oamenii din teren plus Poliția Comunitară. Dacă nu, se va redirija numărul spre 112. De exemplu: se-ntâmplă un accident rutier. Cineva sesizează pe numărul scurt, din grabă; chiar dacă mai e cineva care a sunat acolo, în timpul accidentului, dispecera sună și ea  mai departe la 112 și anunță Poliția Națională”, a explicat Cristian Libu. 

Dacă cineva reclamă o altercație sau un furt cu fugă de la locul faptei, operatorul de serviciu din Dispecerat va activa toate camerele video de pe străzile pe care infractorul ar putea să fugă, în felul acesta echipele de intervenție din teren fiind dirijate la sigur.

Având că unic acționar Consiliul Local Ovidiu, firma de protecție și securitate Ovi-Protect  devine un partener real al autorității locale, poliției și structurilor de ordine publică din Ovidiu contribuind activ la un climat mai sigur și fără infracționalitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*