Organizatorii NEVERSEA infirmă zvonurile: “Festivalul se va ține pe plaja din Constanța, între 7 – 9 iulie 2017”

Neversea - festivalul desprins din Untold
Neversea - festivalul desprins din Untold

În urma unor informații eronate apărute în unele publicații cu privire la organizarea festivalului NEVERSEA, pe plaja din Constanța, organizatorii festivalului doresc să asigure publicul CĂ NU EXISTĂ NICI UN MOTIV DE ÎNGRIJORARE privind organizarea festivalului în perioada și locatia comunicată!

În baza protocolului de parteneriat semnat între organizatorii NEVERSEA și Primăria Municipiului Constanța, Primăria Constanța și-a asumat responsabilitatea de a obține avizele necesare bunei desfășurări a evenimentului, asigurând că toate avizele vor fi obținute, în termenele legale, astfel încât evenimentul să fie un real succes încă de la prima ediție.

În plus, organizatorii festivalului, au demarat la rândul lor toate procedurile de avizare, încă din luna martie a acestui an.

“În data de 29.03.2017 am depus o solicitare către Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral prin care solicitam acordul și documentația necesară pentru desfășurarea evenimentului. Ca urmare a solicitării emise, instituția mai sus amintită ne-a transmis răspunsul sau pe data de 03.04.2017 (documentul transmis de către Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral are NR: 5224/O.A./03.04.2017), prin care ne-au informat asupra documentelor necesare și a procedurilor de îndeplinit pentru obținerea tuturor avizelor. Astfel, dorim să vă asigurăm că s-au purtat toate discuțiile necesare cu autoritățile competente și că nu există nici un impediment cu privire la autorizarea evenimenutului. Nu există nici un motiv de îngrijorare în privința organizării evenimentului NEVERSEA, acesta va avea loc în perioada 7,8,9 iulie 2017, în locația comunicată.Din păcate, am trecut prin situații similare și la prima ediție a festivalului UNTOLD, când s-a încercat o discreditare a evenimentului, lansându-se diverse zvonuri nefondate dar după cum știți, festivalul a fost un real succes, ba mai mult a și câștigat titlul de CEL MAI BUN FESTIVAL DIN EUROPA încă de la prima ediție. Anul 2017 va rămâne în istorie cu prima ediție a celui mai mare festival organizat pe litoralul românesc, NEVERSEA.” Edy Chereji, Director Marketing și Comunicare NEVERSEA.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*