OPMCTA: „Majoritatea hotelurilor din Mamaia au avut un grad de ocupare de peste 70 la sută în minivacanța de 1 iunie și Rusalii”

Gradul de ocupare a hotelurilor din Mamaia a atins cote înalte în minivacanța de 1 iunie și Rusalii. FOTO: OPMCTA

Stațiunea Mamaia a fost aproape plină în minivacanța de 1 iunie și Rusalii.

Potrivit hotelierilor care sunt membri ai Organizației Patronale Mamaia-Constanța, gradul de ocupare în majoritatea unităților de cazare a fost cuprins între 70 la sută și 95 la sută, dar au existat și câteva hoteluri în care rezervările nu au depășit 55 la sută.

„În stațiunea Mamaia, acest sezon estival va fi mult mai bun decât cel precedent, în principal, datorită scăderii valorii taxei de parcare. În minivacanța de la începutul lunii iunie, românii au fost atrași atât de ofertele bune hotelurilor din Mamaia, cât și de vremea frumoasă. Ei au preferat să mănânce la restaurantele din unitățile de cazare, unde prețurile produselor alimentare sunt aproape la fel ca anul trecut și multe hoteluri le oferă turiștilor pachete de vacanță cu demipensiune.

Până la această dată, numărul rezervărilor pentru vara 2023 crescut cu aproximativ 20 la sută comparativ cu anul 2022. Este foarte probabil ca această creștere să ajungă la peste 50 la sută față de sezonul estival precedent, deoarece românii preferă să facă rezervări last-minute. Mai mult decât atât, unii turiști sună să facă rezervare, abia când sunt pe autostradă sau chiar pe B-dul Mamaia”, afirmă președintele OPMCTA, Nicolae Bucovală.

Potrivit reprezentanților organizației, mulți dintre hotelierii din stațiunea Mamaia au făcut investiții majore în unitățile de cazare, iar turiștii apreciază creșterea gradului de confort și îmbunătățirea calității serviciilor, astfel că devin clienți fideli ai hotelurilor în care s-au simțit bine în anii precedenți.

Vă prezentăm gradul de ocupare în minivacanța din perioada 1 – 5 iunie la câteva dintre hotelurile ai căror administratori sunt membri ai Organizației Patronale Mamaia-Constanța: Hotel Hotel Iaki – 95 la sută, Hotel Aurora – 95 la sută, Hotel Tomis – 85 la sută, Hotel Savoy – 91 la sută, Delta – 80 la sută, Hotel Dunărea – 50 la sută, Hotel Picadilly – 75 la sută, Hotel Astoria – 85 la sută, Hotel Zenith – 72 la sută, Hotel Parc – 55 la sută.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*