Olteni prinși în stațiunea Mamaia deși ar fi trebuit să fie în carantină la domiciliu

Olteni prinși în stațiunea Mamaia deși ar fi trebuit să fie în carantină la domiciliu

Polițiști din Mamaia au identificat joi, 22 iulie, în stațiune, doi bărbați și o femeie, toți din județul Olt, pe numele cărora era instituită măsura carantinei la domiciliu.

Potrivit polițiștilor, aceștia au fost sancționați contravențional, pentru nerespectarea măsurilor de carantinare/izolare la domiciliu, fiecare cu amendă în valoare de 2.500 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Tot joi, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Topraisar, în timp ce verificau respectarea măsurii carantinării, au constatat că un bărbat de 31 de ani, din Cerchezu, nu se afla la domiciliul declarat. La scurt timp, acesta a fost identificat pe o stradă din localitate, fiind sancționat contravențional cu 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurii de carantină.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*