
De la un cablu electric a pornit un incendiu puternic într-o gospodărie din Valu lui Traian, iar o persoană a fost rănită, suferind arsuri.
În jurul orei 4.00, un incendiu a fost observat la o anexă a unei gospodării din Valu lui Traian. În urma apelului la 112, la incendiu au intervenit 11 pompieri cu 2 autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Palas a ISU Dobrogea. O persoană, proprietarul, care a încercat să stingă focul singur până la sosirea pompierilor, a suferit arsuri de gradul 1, fiind preluat de o ambulanță și transportat la spital.
După aproximativ 40 de minute, pompierii au reușit să stingă incendiul, focul mistuind în întregime anexa gospodărească de aproximativ 30 de metri pătrați, precum și toate bunurile depozitate în interiorul său. S-a stabilit că cel mai probabil, focul a izbucnit de la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Be the first to comment