O nouă premieră pe scena Teatrului de Stat Constanța, a cincea a stagiunii: „8 Tați”.

Teatrul de Stat Constanța prezintă a treia premieră a lunii mai – lună în care aniversează 70 de ani de la înființare – și a cincea premieră a stagiunii 2020 – 2021. „8 Tați” de Tina Müller, traducerea Ciprian Marinescu, regia artistică Irisz Kovacs, scenografia Theodor Niculae, face parte din programul repertorial „Debut la TSC” și este un spectacol realizat în coproducție cu Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca, reprezentând examenul de licență al regizoarei Irisz Kovacs, studentă în anul al treilea la specializarea Regie de teatru a Facultății de Teatru și film de la Babeș Bolyai, la clasa regizorului Radu Nica.

În distribuția spectacolului sunt cinci dintre cei mai tineri actori ai teatrului: Ecaterina Lupu, Cristiana Luca, Theodor Șoptelea, Andrei Bibire și Florin Aioane.

Avanpremiera a fost programată vineri, 21 mai, de la ora 19.00, iar premiera va avea loc sâmbătă, 22 mai, de la aceeași oră.

O adolescentă crește fără tată. Nico merge din nou și din nou la ușa celui care a procreat-o, dar nu sună niciodată – între timp mama ei se recăsătorește, divorțează din nou, îi naște o soră, ea se revoltă, se alătură unei găști de bătăuși, pleacă în America, citește Hermann Hesse, se împacă cu mama ei, ascultă Johnny Cash pe ascuns, crește. Însă soneria rămâne neatinsă.

Adolescența, cu traumele ei, privită ludic, cu simțul umorului. O poveste care vorbește despre singurătatea dureroasă a maturizării, despre ce înseamnă o familie și moștenirea traumei de la părinții noștri.

Autoarea, Tina Müller, s-a născut în 1980, la Zurich. A absolvit studii culturale la Hildesheim și a studiat scrierea dramatică la Universitatea de Arte UdK din Berlin. Pentru piesele pe care le-a scris la începutul carierei – Bikini în 2008 și 8 tați în 2010 – a fost distinsă cu mai multe premii. În 2017 a câștigat, cu piesa „Dickhäuter” (Cel cu pielea groasă) premiul Mülheim (dramaturgie pentru copii).

Irisz Kovacs este studentă în anul al treilea la specializarea Regie de Teatru a Facultății de Teatru și Film de la Babeș Bolyai, din Cluj Napoca, la clasa regizorului Radu Nica. A lucrat ca asistent de regie la spectacolele „Despre stele”, regia Delia Gavlițchi la MiniREACTOR Cluj (2019), „Mult zgomot pentru nimic”, regia Radu Nica la Teatrul Tineretului Piatra Neamț (2019) și „Dă-te din soare”, regia Leta Popescu la REACTOR Cluj (2021). A regizat spectacolul-examen „Slapstick” (2019), proiectat în cadrul expoziției internaționale „Tête-à-tête: TRANSFORMING FEAR INTO CO-EXISTENCE”, one-man show-ul „Flori pentru Algernon” (2019), la Cuibul Artiștilor București, spectacolul-examen „Medeea” (2020), selectat și jucat în cadrul festivalurilor Sunlight Theatre Timișoara și Studio International Theatre Festival Târgu-Mureș. A regizat spectacolul audio „Camera albă” de Mădălina Stoica, la Teatrul Improbabil.

Theodor Cristian Niculae este artist vizual, scenograf, curator și designer, în prezent student în anul al doilea al secției de Scenografie teatru și film din cadrul Universității Naționale de Arte Teatrale și Cinematografie „I.L. Caragiale” din București. În 2020 concepe scenografia, light design-ul și costumele pentru producția „A space in time / Omnia”, conceptul și regia Jan Burkhardt și Sigal Zouk, în colaborare cu Centrul Național al Dansului București. Ca performer, Theodor participă în happening-ul „David Bowie is” (2017) de la MaMbo, Muzeul de Artă modernă din Bologna. În 2018 a performat Krinolette, la Noaptea Albă a Galeriilor și a fost actant al unui performance durațional la „In.Fuzion#1”, la Muzeul Național al Literaturii Române, alături de coregrafii Valentina de Piante și Alexandra Bălășoiu. A fost asistent-scenograf în spectacolul „FUCHSIADA” (2018) reg. Anca Maria Colțeanu. Semnează, din 2017, proiecte-concept de scenografie, decor și costum pentru Teatrul Național București, Teatrul de la Sibiu și Teatrul Național de la Craiova.

„Crima din strada Lourcine”, o productie a Teatrului de Stat Constanţa

Duminică, 23 mai, de la ora 19.00, publicul constănțean este invitat la comedia muzicală „Crima din strada Lourcine”, de Eugène Labiche, traducere Violeta Popa, regia Vlad Cristache, scenografia Mădălina Niculae și Andreea Tecla, muzica originală Tibor Cári. În distribuția spectacolului „Crima din strada Lourcine” îi veți putea vedea pe Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Florina Stănculeț, Andrei Bibire, Ștefan Mihai, iar formația care îi acompaniază live este alcătuită din pianista Elena Gatcin, clarinetistul Marian Gănescu și percuționistul Marius Cristian Zaval.

Divertisment autentic, de cea mai bună calitate; o poveste delicioasă în care comicul de situație se combină cu o dinamică excelentă a personajelor; un decor colorat, de Belle Epoque, plin de elemente surprinzătoare; un band care, răspunzând la indicațiile dirijorale ale personajelor principale, acompaniază live actorii; suspans și tensiune, dar mai ales haz, de care avem cu toții nevoie în aceste timpuri de boală și teamă continuă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*