Un tânăr de 23 de ani s-a trezit vineri seară că i-a fost sustrasă mașina de pe strada unde o parcase cu doar câteva ore înainte. Autoturismul a fost dat în consemn, iar sâmbătă, a fost depistată pe drumul spre Ungaria.
Un autoturism Volskwagen Touareg a fost sustras în seara de vineri, 12 ianuarie, între ora 19.30 când a fost parcat și ora 22.30 când s-a descoperit furtul său, de pe bulevardul IC Brătianu din Constanța. Polițiștii au dat mașina în consemn, iar sâmbătă, 13 ianuarie, în jurul orei 10.00 a fost depistat pe autostrada Nădlac – Csanadpalota A1 , în drum spre Vama Nădlac 2. A fost filată până în PTF, iar aici, autovehiculul evaluat la aproximativ 12.000 de euro a fost indisponibilizat cu sprijinul polițiștilor de frontieră. În mașină au fost depistași trei indivizi, din Ialomița. Aceștia, împreună cu mașina furată urmează a fi aduși sub escortă la IPJ Constanța pentru a fi anchetați.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, miercuri, 14 septembrie, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, începând cu ora 9.00. Apoi, ierarhul Tomisului va conduce o procesiune spre Izvorul Tămăduitor din apropiere, […]
Este ultimul weekend cu temperaturi de 32 grade Celsius din acest an, la mare. Meteorologii au anunțat că vremea se răcește brusc în zilele următoare. Conform informării emise de Administrația Națională de Meteorologie, începând de […]
CT BUS anunță publicul călător că în perioada 23 – 24 ianuarie, toate autobuzele circulă conform programului de week-end, între orele 05.45 și 23.00. Totodată, în ziua de marți, 24 ianuarie, vor fi deschise doar […]
Be the first to comment