O fetiță de trei ani din Saraiu, găsită moartă pe câmp după ce fusese dată dispărută. Primele indicii arată că ar fi fost atacată de animale

Jandarmi, polițiști și voluntari au cautat fetita dispăruta. FOTO cu rol ilustrativ

O fetiță de în vârstă de trei ani din Saraiu a fost găsită moartă pe câmp, vineri, 11 iunie, după ce, cu o seară înainte, fusese dată dispărută. Ea a fost căutată toată noapte de zeci de forțe, dar fără succes.

Potrivit unor surse judiciare, joi după-amiază, fetița fusese luată de tatăl său pe un câmp de la marginea comunei, iar la un moment dat, în jurul orei 17.00, acesta a observat că fetița dispăruse. El spune că a căutat-o în împrejurimi, dar fără succes, iar în jurul orei 21.00 a cerut ajutorul autorităților prin Serviciul 112. Imediat, la fața locului s-au mobilizat zeci de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, dar și localnici, care au început să scotocească zona, atât câmpurile și terenurile extravilane din vecinătate comunei, cât și toate clădirile dezafectate, ori cele aflate în construcție, dar nelocuite. În plus, s-au făcut scotociri în locuințele cunoscuților familiei, sperându-se că fetița și-a găsit ascunziș într-un loc familiar.

Au fost folosiți câinii de urmă, atât în fază inițială de cercetare la fața locului, cât și la verificările în teren, care au vizat eventualele trasee parcurse de minoră. Totodată, au fost folosite camerele de termoviziune ale Gărzii de Coastă.

Polițiștii au audiat martori, declarațiile acestora fiind verificate pentru a se stabili împrejurările dispariției.

În ciuda eforturilor depuse, din păcate, vineri, 11 iunie, în jurul orei 11.00, fetița a fost găsită pe câmp, decedată, la o distanță de aproximativ patru kilometri de locul dispariției.

Potrivit surselor citate, pe trupul fetiței au fost găsite urme de mușcături, astfel că se presupune că aceasta ar fi fost omorâtă de animale, câini sau șacali.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Tragedie pentru o fată în vârstă de 3 ani. A dispărut și a fost găsită a doua zi, moartă, cu urme de mușcături – Evenimentul Zilei

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*