O femeie din Techirghiol a decedat în urma unui accident rutier pe care ea l-ar fi provocat

În urma impactului, mașina victimei a fost proiectată pe câmp. FOTO IPJ Constanța

Cu puțin timp înainte de miezul nopții de 26 spre 27 iulie, un grav accident rutier s-a produs la ieșirea din localitatea Techirghiol în Drumul Național 38. În urma impactului dintre două autoturisme au fost înregistrate două victime, dintre care una a fost declarată decedată la fața locului.

În urma apelului la 112, la accidentul rutier au fost trimise o autospecială de descarcerare, un echipaj medical SMURD C, unul SMURD B și autospeciala de stingere de la punctul temporar de stingere Techirghiol ale ISU Dobrogea. Echipele de salvare au găsit la fața locului o femeie de 21 de ani, conștientă, cu răni multiple, care a fost transportată la Spitalul Județean Constanța și o femeie de 46 de ani, care se afla la volanul uneia dintre mașini, inconștientă și încarcerată. Aceasta din urmă a fost scoasă dintre resturile mașinii și i s-au aplicat manevrele de resusictare, dar fără succes.

Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în data de 26 iulie, în jurul orei 23.20, o femeie, de 46 ani, a condus un autoturism, pe strada Ecaterina Teodoroiu în afara localitatii Techirghiol. Când a ajuns la intersecţia cu DN 38, din cauza nerespectării semnificaţiei indicatorului rutier Oprire, a pătruns în intersecţie. Aici a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 24 ani, pe DN 38, dinspre Agigea către Topraisar.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*