O copilă din Constanța a fost violată și bătută de o rudă de 17 ani

Mascații l-au escortat pe suspect la instanța de judecată. FOTO IPJ Constanța

Un individ cunoscut ca și consumator de substanțe interzise a fost reținut ca suspect în cazul unei fapte de viol asupra unei fete de șase ani. Fetița a fost bătută înainte de individul care îi este și rudă, înainte de a abuza de ea.

Fapta s-a petrecut într-un imobil de pe strada Ghiculescu din municipiul Constanța, într-un imobil în care locuiesc mai multe familii. În cursul zilei de 27 martie, în jurul orei 15.00, polițiștii constănțeni au fost sesizați de către o femeie, de 39 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că, în aceeași zi, in timp ce se afla la domiciliu, fiica sa minoră, în vârstă de șase ani, ar fi fost violată de către un tânăr, în vârstă de 17 ani, rudă a acesteia.

Mama fetei le-a spus polițiștilor că în momentul în care a intrat în cameră, individul era urcat peste fetiță, în pat, iar cearceaful era pătat de sânge. Examenul medico – legal a scos la iveală o leziune internă, dar și o vânătaie la nivelul feței, semn că minora a fost lovită.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Constanța au demarat cercetările în cauză, iar în cursul aceleiași zile l-au reținut pe baza de ordonanță pentru 24 de ore pe tânărul suspectat de fapta.

Individul va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*