În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune situată la intrarea în localitatea Castelu, județul Constanța, RAJA SA a întrerupt furnizarea apei potabile către toți consumatorii din localitate, vineri, 14 ianuarie, în intervalul orar 08.30 – 20.00.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru executarea lucrărilor de remediere a avariei survenită pe conducta de alimentare cu apă a blocului PY2 de pe șoseaua Constanței, din municipiul Mangalia, RAJA SA a […]
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier și cei ai formațiunilor rutiere din județul Constanța au organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, acțiuni pentru creșterea […]
Be the first to comment