Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, din zonă hotelului Ambasador din Stațiunea Mamaia, RAJA S.A. a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabil în cursul zilei de 9 august, în intervalul orar 13.40-16.00.
Sunt afectate de lipsa apei hotelurile Ambasador, Savoy, Orfeu, Caraiman, precum și consumatorii din zona Summerland.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“, au transmis reprezentanții RAJA
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Campanie inedită a organizației Mare Nostrum din Constanța. În încercarea de a preveni poluarea apei și a solului cu ulei de gătit uzat, voluntarii îndeamnă constănțenii să colecteze ce rămâne după prăjelile din bucătărie și […]
Pentru efectuarea unor lucrări de montare a unui hidrant la rețeaua de apă de pe strada Canalului din orașul Cernavodă, RAJA Constanța va întrerupe în cursul zilei de 14 iulie a.c., alimentarea cu apă, în […]
RAJA a anunțat că în continuare, la nivelul județului Constanța sunt zeci de localități unde nu se asigură energie electrică la nivelul surselor și stațiilor de pompare apă potabilă, motiv pentru care acestea nu pot […]
Be the first to comment