Nouă proiecte de hotărâre votate în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Medgidia

16 proiecte de hotărâre, votate în ședință ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia. FOTO cu rol ilustrativ

Joi, 26 noiembrie, s-a desfășurat ședința ordinară a lunii noiembrie a Consiliului Local Medgidia, în prezența unui număr de 17 consilieri. Toate cele nouă proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi au întrunit cvorumul necesar pentru a fi admise.

Primul punct pe ordinea de zi a fost admis cu unanimitate de voturi și a privit „actualizarea contribuției și a standardelor de cost pentru serviciul de îngrijire persoane vârstnice la domiciliu, în funcție de nivelul venitului net lunar/membru de familie și gradul de dependență, începând cu data de 01 noiembrie 2020”.

Cel de-al doilea punct votat pe ordinea de zi a vizat „acordarea unui ajutor financiar unui cetățean al municipiului Medgidia a cărui stare de sănătate impune această implicare din partea administrației publice locale”.

Consiliul Local a votat cu unanimitate de voturi și proiectul privind „desemnarea reprezentanților Consiliului Local Medgidia în Consiliile de Administrație și în Comisiile de evaluare și asigurare a calității actului educativ in cadrul unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Medgidia, începând cu anul școlar 2020-2021”.

Următorul punct supus votului a fost „actualizarea componenței Comisiei Locale de ordine publică constituită la nivelul municipiului Medgidia”.

În continuarea ședinței consilierii locali au admis cu un număr de 14 voturi proiectul de hotărâre referitor la „numirea unui membru în Consiliul Director al Clubului Sportiv Medgidia”.

Următoarele două puncte pe ordinea de zi au privit „vânzarea prin licitație publică a imobilelor teren identificate cu număr cadastral 109037, respectiv 109023, cu destinația de spațiu comercial, din domeniul privat al municipiului Medgidia”.

Ultimele puncte admise au fost proiectele referitoare la „aprobarea îndreptării unei erori materiale strecurate în anexa la HCL nr. 112/17.11.2020 și aprobarea modificării organigramei și statului de funcții ale Spitalului Municipal Medgidia”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*