Nouă persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri

Droguri găsite de polițiști. FOTO IPJ Constanța

Nouă persoane au fost arestate preventiv, la Constanța, pentru trafic de droguri.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, în trei cauze penale,  privind săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație.

În prima cauză instrumentată, s-a reținut faptul că o persoană cercetată ar fi introdus pe teritoriul țării din Spania, peste 1 kilogram de canabis, destinat comercializării, iar, în baza unei înțelegeri prealabile cu o altă persoană cercetată ar fi ridicat coletul, fiind prinse în flagrant delict imediat după ce l-ar fi preluat de la firma de transport.

Cercetările efectuate în cel de-al doilea dosar penal au reliefat că, în perioada ianuarie -martie 2024, 6 persoane cercetate ar fi procurat, deținut, intermediat și comercializat direct către consumatori, din județul Constanța, diferite cantități de droguri de risc și mare risc precum și substanțe psihoactive (canabis, ketamină, cocaină, ecstasy, 4-CMC, 2C-B și 2MMC).

La data de 13 martie 2024, au fost efectuate 8 percheziții domiciliare, fiind descoperite și ridicate diferite cantități de droguri din categoriile menționate și substanțe cu efect psihoactiv, toate destinate comercializării, precum și alte mijloace de probă.

Referitor la cea de-a treia cauză, s-a reținut faptul că o persoană cercetată ar fi deținut și comercializat cantități de drog de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), către consumatori din județul Constanța.

La data de 13 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a 9 persoane cercetate, pentru 24 de ore.

La data de 14 martie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a celor 9 persoane, pentru 30 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*