
Prima ediție a festivalului Neversea Kapital va avea loc între 4 și 6 iulie 2025, pe Arena Națională din București, și va aduce împreună zeci de mii de participanți, artiști internaționali și o echipă extinsă de organizare. Organizatorii lansează un apel și către constănțeni să se alăture echipei de voluntari. Voluntarii sunt o componentă esențială a acestui mecanism, contribuind an de an la succesul celor mai mari festivaluri din portofoliul UNTOLD Universe.
Organizatorii caută peste 1.000 de voluntari care să se alăture echipei Neversea Kapital. Cei interesați trebuie să aibă minimum 16 ani împliniți, iar perioada de înscriere este deschisă între 13 mai și 1 iunie 2025, prin formularul online disponibil aici: https://forms.gle/amN6EhGZBhTXj7599
După încheierea perioadei de înscriere, va urma o etapă de selecție, iar voluntarii aleși vor fi anunțați până pe 8 iunie 2025. Aceștia vor participa ulterior la sesiuni personalizate de training și pregătire, în funcție de echipa în care vor activa.
Printre departamentele în care se pot implica se numără: Acces & Check-in, Acreditări, Angels, Backstage, Resolution, Emergency. De asemenea, o parte dintre voluntari vor avea șansa să lucreze în proximitatea artiștilor și DJ-ilor internaționali, în culisele primei ediții a celui mai așteptat mega-festival urban al verii.
Neversea Kapital este cel mai nou proiect muzical de amploare din România, organizat de echipa din spatele festivalurilor UNTOLD și Neversea. Gândit ca o experiență urbană completă, festivalul transformă Arena Națională din București într-un hub al muzicii, tehnologiei și entertainmentului live. Prima ediție are loc între 4 și 6 iulie 2025 și reunește artiști internaționali din genuri precum EDM, techno, tech house, hip-hop, trap și urban. Neversea Kapital se poziționează ca un nou reper în industria evenimentelor din Europa de Est. Abonamente disponibile pe: https://neversea.com.
Be the first to comment