Monica Macovei a fost condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală din culpă

Judecătoria Mangalia. FOTO Facebook Judecătoria Mangalia

Monica Macovei a fost condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală din culpă după ce a provocat un accident la intrarea în Mangalia, în urma căruia un motociclist a fost rănit. Decizia a fost luată astăzi de Judecătoria Mangalia și poate fi atacă cu apel.

“Condamnă pe inculpata Macovei Monica-Luisa, la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 91 C.pen. Suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 al. 1 lit. a)-e) C.pen, respectiv: – să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 C.pen, impune inculpatei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 C.pen,. obligă inculpata să presteze, pe parcursul termenului de supraveghere, muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 București sau în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 București.

În baza art. 91 alin. 4 C.pen., atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor prev de art. 96 C.pen. În baza art. 274 al 1 C.pr.pen., obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 10000 lei. Cu drept de apel pentru procuror şi pentru inculpat în termen de 10 zile de la comunicare” – Judecătoria Mangalia.

Monica Macovei a provocat un accident rutier la intrarea în Mangalia în urma căruia un motociclist a fost rănit.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*