Eveniment special în comuna Peștera în vinerea mare. Pe 29 Aprilie, începând cu ora 10.00, Valea Izvorului se va transforma în scena răstignirii Mântuitorului.
Reconstituirea momentului biblic este organizată de Primăria comunei Peștera și toți locuitorii județului Constanța sunt invitați să ia parte.
“Vă așteptăm să parcurgem împreună Drumul Crucii, să înțelegem, să trăim, apreciem și prețuim jertfa lui Iisus Hristos adusă întregii omeniri”, au transmis organizatorii.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un puternic incendiu a izbucnit marți în municipiul Constanța, la un imobil de pe strada Andrei Mureșanu. La fața locului au fost trimise 2 autospeciale de stingere și un SMURD din cadrul ISU Dobrogea. La scurt […]
Blue Theatre nu este doar un concept artistic care dărâmă graniţele ridicate de-a lungul timpului în interiorul acestei arte a efemerului, emoţiei şi măştii, teatrul. Nu este doar un teatru al generaţiei sale, o apropiere […]
Primăria Municipiului Constanța vine în sprijinul constănțenilor care doresc să se vaccineze, dar care nu se pot deplasa. În pregătirea etapei a doua de vaccinare, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Constanța s-a întrunit astăzi […]
Be the first to comment