Misiune contracronometru a pompierilor constănțeni pentru salvarea unui copil de 9 ani care a căzut într-o fântână

Salvarea unui copil căzut în fântână. FOTO ISU Constanța

Pompierii constănțeni au avut astăzi o intervenție contracronometru pentru salvarea unui copil de 9 ani, care a căzut într-o fântână.

„Pompierii au avut astăzi parte de o misiune contracronometru pentru salvarea unui copil care a căzut într-o fântână cu adâncimea de aproximativ 19 metri în localitatea Mireasa. Rapid, la fața locului au fost alocate o autospecială de stingere, două autospeciale de descarcerare, o ambulanță SMURD și, de asemenea, în sprijin a fost trimis și elicopterul SMURD. Ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit contactul cu copilul acesta fiind, din fericire, conștient”, a spus Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța.

Până la sosirea pompierilor în fântână au intrat și doi adulți pentru a scoate copilul, dar au rămas blocați acolo.

„Colegii au reușit cu brio, rapid, să îi extragă în siguranță pe toți trei, prioritar fiind copilul care a fost și primul extras și salvat. Acesta a fost predat elicopterului SMURD și transportat ulterior la Spitalul Județean Constanța, conștient, cooperant. Celelalte două persoane adulte au fost evaluate medical la fața locului, dar nu au avut nevoie de transport la spital”, a mai spus Anamaria Stoica.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*