Măsuri aplicate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19

OCPI Constanța

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Constanța va aplica o serie de măsuri, în scopul prevenirii și limitării răspândirii noului coronavirus COVID-19.

Astfel, în perioada 18 ianuarie – 1 februarie, OCPI Constanța sistează activitatea de relații cu publicul. Cetățenii și partenerii OCPI pot opta pentru serviciile disponibile on-line, prin intermediul sistemului informatic de cadastru și carte funciară. Sesizările, petițiile și memoriile vor putea fi transmise prin e-mail (ct@ancpi.ro) sau poștă.

De asemenea, persoanele fizice/ juridice autorizate, delegații notariali, executorii judecătorești și cetățenii pot depune on-line cererea de înscriere, recepție sau avizare, însoțită de înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere este solicitată sau, după caz, de înscrisul pentru care se solicită recepția sau avizarea.

Cetățenii pot solicita on-line extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral pe ortofotoplan accesând https://epay.ancpi.ro/ sau prin intermediul persoanelor fizice/ juridice autorizate sau a birourilor notariale. Totodată, stadiul soluționării cererilor/ dosarelor înregistrate în aplicația informatică poate fi consultat accesând site-ul www.ancpi.ro, secțiunea „Urmărire cerere RGI”.

Solicitanții pot primi informații referitoare la serviciile oferite prin e-mail sau accesând site-ul OCPI Constanța (www.ocpict.ro), dar și prin intermediul liniilor telefonice, care vor funcționa de luni până joi în intervalul orar 08.00 – 16.30 și vineri între orele 08.00 – 14.00. În perioada menționată, audiențele vor fi acordate telefonic, prin e-mail sau prin sistem de videoconferință (utilizând serviciul gratuit Google Meet).

Numerele de telefon și adresele de e-mail destinate beneficiarilor serviciilor oferite de OCPI sunt următoarele:

Email: ct@ancpi.ro

Tel: 0241.488.625 – TASTA 1 – BCPI Constanța, 0751.087.348.

Toate aceste măsuri au scopul de a proteja publicul și salariații, în egală măsură.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*