Marinarii de pe o platformă maritimă s-au ales cu dosar penal pentru că nu au permis dezinfecția la bord

Sediul Parchetul Tribunalului si Judecatoriei Constanta. FOTO Catalin Schipor

Organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime au deschis un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 al. 2 Cod penal, ancheta desfășurându-se sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Ancheta a fost demarată după ce în data de 6 aprilie a fost înregistrată cauza în urma unei plângerii formulate de o persoană juridică.

Ancheta are ca obiect cercetarea împrejurărilor în care un grup de persoane aflate pe o platformă maritimă refuză să permită efectuarea dezinfecției platformei, deși la bordul acesteia a fost identificată o persoană care a prezentat simptome caracteristice COVID 19.

Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*